Mihaela Balea. Comunicatorul – jurnalist.

Mihaela e o picanterie de om. O femeie foarte misto, care asunde in ea o tarie de niste capacitati rare – o sa vedeti imediat! 🙂

Am cunoscut-o in redactia Business Standard – ziarul economic la care am lucrat impreuna intr-o aceeasi perioada. Un job care, pare-se, ca ne-a amprentat pe amandoua bine de tot, pentru ca iata ca nu a contat ca eu aveam atunci 20 si ceva de ani, iar ea adult, om matur si-n toata firea. Dar vesela, mereu, Mihaela!  Pentru ea, parea ca puteam sa facem orice si parca ne indemna la lupta, asa de tare muncea, asa de adanca era pasiunea ei. 

Nici nu trebuie sa inchid ochii si o vad acolo in imensitatea aia de redactie, unde respiram aer de stiri, zi de zi! Si ne inspira pe toti la treaba si cu o determinare (nu stiam eu ce-i aia atunci :)) ), pe care azi o recunosc ca fiind una de super calitate. Si oriunde, oricand am revazut-o pe Balea – cum ii spuneam multi dintre noi atunci, la ziar 🙂 – in ani de zile, ea ma indeamna tot la vointa, tot la ‘se poate’, tot cu veselie si tot cu zambet! 🙂 Balea, apropos de ce spuneai mai jos – cred ca ai fost pe vremea aia, in redactie, chiar un om care ne preda cursuri vocationale, dar noi nu stiam inca. 😀 Si nu cred ca am apucat sa-ti spun “multumesc!” pentru asta pana acum, dar profit si o fac acum: ‘Multumesc!” 🙂

Cum spune si ea mai jos, job-ul asta de junalist ramane cu tine pentru totdeauna! Dar o las pe ea sa povesteasca, pentru ca o face atat de bine! 🙂

Marea dragoste

Recent am sarbatorit ”nunta de argint” de cand m-am inregimentat in campul muncii cu acte in regula. Daca mai punem si cei doi ani, din timpul primei studentii in care am muncit, pentru ca n-am avut incotro (imi pierdusem bursa si trebuia sa supravietuiesc 😊). Cred ca as putea sa-mi fac planurile de hoinareala pentru pensie 😊. Am intrat in campul muncii ca portar la ASE, la caminul unde locuiam ca studenta, al doilea job se numeste in zilele noastre ”project management”. Cand nu vindeam tigari sau cafea si nu faceam ”mistery shopping”, eram un soi de broker pentru valuta la engrosistul arab. 

Presa a fost al treilea job si marea dragoste, chiar daca ne-am despartit dupa 16 ani 😊. A fost etapa cea mai misto din viata mea, in care am invatat, m-am dezvoltat profesional si personal. Am descoperit ca pot si stiu sa fac mai multe lucruri decat mi-as fi imaginat vreodata. Am cunoscut oameni exceptionali, dar si mai putin exceptionali 😬, m-am dat cu capul de pereti, am stat alaturi de grevisti ai foamei, mi-a fost frica si am crezut ca nu voi mai ajunge acasa. Am vazut saracia in formele ei cele mai adanci, mai dureroase, am trait neputinta in fata bolii si a mortii, furia in fata minciunii si a iresponsabilitatii, dar si bucuria ajutorului dat de semeni altora mai slabi ca ei. 

Dragoste cu scantei

Presa m-a invatat cat de important este cuvantul si ce forta are un enunt facut de presa, cat de importanta este promisiunea pe care o faci publicului tau – sa fii obiectiv si cat de mare e dezamagirea. A fost o dragoste cu scantei! 😊

Candva de mult, imi propusesem sa devin neurochirurg, am studiat stiinte economice, dar am absolvit stiințe politice. Mi-a placut enorm marketing-ul si o disciplina care se numea ”previziune” – sper ca se mai studiaza la ASE. Probabil ca daca acum 30 de ani existau si la noi cursuri vocationale, mi-as fi gasit vocatia mult mai devreme 😊. Dar, niciodata nu e prea tarziu. Anul acesta, mi-am propus sa mainscriu la un master in antropologie pe economic. Ma intereseaza cum isi schimba oamenii comportamentele de consum. 

Revenind la marea dragoste 😊. Ca journalist, am inceput de jos, cum s-ar zice  – am fost doi ani redactor la o sectie care se numea ”Ascultare” si nu, nu eram de la celebra ”Doi s-un sfert” 😊. Noi eram back-up pentru echipa de redactori specializati – ascultam toate buletinele de stiri, extrageam esenta stirilor – faceam capete de stire, asa ii spunea atunci – lead-ul stirii, cum ii spunem acum si o trimiteam catre departamentele specializate ale ziarului – economic, social, politic, investigatii, etc. 

Daca reporterul/editorul/seful pierdea o stire importanta, avea de unde sa ia informatiile (evident, cita corect sursa) și isi lua si papara de rigoare – de regula o amendă cat 15-50% din leafa. Cu o știre despre scumpirea curentului electric mi-am castigat locul in departamentul social – apa&gaze&canale – unde am invatat cum se face presa. 

Business Standard. Sau depasirea celor mai adanci frici!

A fost o experienta extraordinara, in care datul cu capul de pereti ca nu-ti iesea subiectul sau nu-i placea sefului cum ai scris si bucuria ca ti-a iesit subiectul, erau direct proportionale. De la social am migrat la economic, iar după zece ani de Evenimentul Zilei, am plecat la o publicație nouă, specializată pe economic. Am fost apoi editor si sef de departament la agentia de stiri NewsIn, pe care Realitatea Catavencu a creat-o in 2006, iar de la NewsIN am migrat catre Business Standard, cotidianul lansat de trust, ca un competitor pentru Ziarul Financiar. 

Fiecare proiect a insemnat o depasire a propriilor bariere – de la ințeleg cum se construieste o stire sau un feature, la pot coordona o echipa de oameni sau pot sa invat pe cineva sa fie jurnalist? Da, pot, a fost raspunsul😊!

Business Standard a insemnat locul unde mi-am depasit cele mai adanci frici – am creat la cererea managementului primul supliment saptamanal dedicat antreprenoriatului si apoi am fost un soi de invitat permanent în emisiunea Antreprenor TV de la Money Channel, alături de Dan Apostol. Am moderat chiar si primul panel într-una dintre primele conferințe despre antreprenoriat (asta a fost la impuse – nu s-a prezentat moderatorul la timp 😊). Cand au inchis Business Standard, m-am intrebat pentru prima oara daca mai am puterea sa trec peste o astfel de criza – munca irosita, oameni ramasi pe drumuri, un alt inceput plin de negura – si am decis ca vreau o schimbare. 

Multa presiune – acum. Multa emotie – atunci. 

M-am gandit foarte sceptica daca sa intru sau nu in comunicare – nu mi se parea ca sunt omul potrivit, nu aveam diplomatia specifica omului de comunicare – si iata-ma aici, de fix zece ani 😊. In cei 16 ani de presa, am invatat, cunoscut oameni (a se citi experti) și am scris pe o plaja larga de domenii – de la energie electrica, gaze si petrol, si pana la oamenii strazii, de la primaria lui Basescu la presedintele Gaz de France. Imi amintesc o faza faina cu PDG-ul Gaz de France. Responsabilii de comunicare m-au inclus in lista de doua interviuri cu președintele Gaz de France, care venea in Romania pentru prima data. Ca sa intelegeti, Gaz de France era, și probabil inca mai este, un colos si sa fii unul dintre putinii jurnalisti care vin sa te intrebe lucruri, e mare lucru. 

Multa presiune, se spune acum, multa emotie spuneam atunci. Trebuia sa fac documentare la sange, incepand de la a-i memora figura ca sa nu fac vreo gafa 😊. Emotia a atins cote uriase cand, pentru a ajunge la PDG, a trebuit sa trec printr-un culoar unde, stanga-dreapta, erau responsabili din Romania si Franta, care stateau drepti ca la armata. Cum sa scap de emotie? O dau pe gluma, stilul pur românesc. PDG-ul lor, mic la stat, mare la sfat. Ne salutam, luam loc si, inainte de a porni reportofonul, il intreb cu ce treburi pe la Bucuresti. Imi spune ca are intalnire cu presedintele Basescu, ceea imi da ocazia sadestind atmosfera. Il intreb daca vrea sa-l binedispuna pe presedinte si ii recomand sa foloseascasalutul preferat al lui Base.

PDG-ul, un tip extraordinar, intreaba sa-l salut in franceza sau in romaneste? In romaneste, suna mai ‘powerfull’, decat in frantuzeste. Si vreo 15 minute, repetam salutul in romaneste. Facem interviul si ne vedem fiecare de treaba. Le povestesc colegilor din redactie si ne amuzam pe chestia asta. A doua zi, plec in delegatie, cand primesc un telefon de la o colega care imi spune: stii ca gluma ta cu francezul a devenit stire? Una dintre agentiile mari de la noi daduse o stire in care lead-ul era cam asa: Președintele Gaz de France l-a salutat pe Basescu cu ”Sa traiti bine!”. Am ras si nimeni din avionul in care ma aflam nu intelegea de ce rad ca proasta singură 😊.

Pe cont propriu!

Si cum spuneam, de zece ani, fac comunicare. Acum, pe cont propriu, mi-am deschis propriul boutique de consultanta in comunicare si media relations. Am ales sa fac media relations, pentru ca stiu cat de importanta este comunicarea cu jurnalistii, cat de important este sa vorbesti pe limba oamenilor nefamiliarizati cu denumiri economice, cat de important este sa ajuti jurnalistul – bombardat zilnic cu sute de mailuri – sa aleaga ce este important. 

Apropos de asta, la un moment dat, am avut un eveniment unde aveam in prezidiu opt persoane, opt oameni exceptionali, profesionisti, toba de carte si informatie interna si internationala. Experienta de jurnalist mi-a dat alarma – ce sanse sunt ca jurnalistii prezenti sa rețina numele si functia lor, daca nu fac poze? Minime, mi-a raspuns intuitia. In consecinta, am inclus in mapa de presa un scurt bio pentru fiecare. Mai tarziu, am primit un mare multumesc de la una dintre jurnalistele prezente, pentru ca am ajutat-o cu aceasta informatie 😊. 

Oamenii cu care lucrez și provocarile cu care vine fiecare proiect la pachet – sunt lucrurile care-mi plac cel mai mult in ceea ce fac acum! Fiecare proiect este unic, chiar daca suna asa, de toata ziua.  Nevoile sunt diferite, stilurile de comunicare diferite, audienta diferita, provocarile sunt foarte diferite, pentru ca obiectivele sunt diferite. Este o distanta uriasa intre o strategie de comunicare pentru un start-up si una pentru o companie matura. O diferenta majora pentru o companie listata pe bursa si alta care nu e listata, o companie din domeniul agriculturii si una din FMCG. 

Am decis sa incep sa lucrez pe cont propriu din doua motive – doua experiente care mi-au lasat un gust amar, in urma carora am realizat ca eu si angajatorul nu foloseam aceeasi masura in contract – este un motiv si un pariu pe care l-am făcut cu mine – la naiba, ia sa vedem, pot si singura? Da, pot și poți – esential este sa ai incredere in intuitie/instinct, sa ai curajul sa incerci, sa nu te descurajezi la primul esec, sa te uiti la el, la ele – la esecuri, adica, pentru ca vor fi sigur mai mult de doua. 

…. ca la SMURD

Ca la o experienta – iti faci un audit personal – de ce nu a functionat, ce am facut bine si unde am gresit, ce profil avea beneficiarul si de ce s-a razgandit? Esential este sa nu te superi pe tine si sa te arati cu degetul in oglindă si maine sa te trezesti binedispus si sa o iei de la zero. Evident, trebuie sa ramai realist si sa vezi daca nu iti iese deloc, inseamna ca nu ai setat bine ceva si mai trebuie sa lucrezi 😊. 

Si ce-mi doresc eu pe mai departe este sa-mi construiesc o echipa care sa vina cu drag la munca! Sa fie atat de bine platita incat sa-si permita sa mearga cu taxiul si sa nu-si faca niciodata griji din cauza banilor, in care fiecare membru este un intraprenor, iar competenta lui este recunoscuta si respectata de ceilalti si fiecare membru sa beneficieze de suport pentru a deveni cel mai bun profesionist în domeniul lui. Sa construiesc o echipa care sa beneficieze de tot ce m-ar fi ajutat pe mine ca angajat sa evoluez 😊!

Iar pentru asta – în primul rand cresc business-ul, iar in al doilea rand invat sa fiu un manager mai bun si in al treilea rand ma uit după oameni mișto 😊!

Si chiar si atunci cand dau cu capul de sus, refuz sa consider lucrurile ca fiind grele, ci le iau ca atare. Ma gandesc la solutie, imi fac un plan, dupa ce analizez riscurile si trec la implementare. Jurnalismul m-a pregatit pentru situatii grele, presa inseamna sa lucrezi ca la SMURD. In consecinta, lucrez ca la SMURD. Iar cand nu mai pot, ma duc sa ma plimb un pic sau gatesc ceva bun 😊!

Ma bucur ca am raspuns invitatiei #community si multumesc pentru prilejul de a-mi reaminti chestii atat de faine 😊!

Pe Mihaela o gasiti aici!

Leave a Comment.