Andra. In rolul de viata.

Andra e omul ala care iti da energie din fix primul moment in care apare pe langa tine, zambeste tot timpul, e plina de viata, joviala, parca zici ca inspira si expira viata. Si traieste viata in totate rolurile ce i se pun pe masa, e frumoasa rau, e sotie, mama, actrita, prietena, fiica – si datorita faptului ca poarta viata cu ea si in ea in fiecare zi, le face foarte bine pe toate. 

Povestea Andrei e unica si pentru ca este o actrita desavarsita ne-a impartasit povestea ei exact asa cum este si ne arata ca daca faci ce simti in aceasta viata, nu ai cum sa fii in alt rol decat ‘fericit’! Numai citind istorisirea ei, ramai cu un aer care te provoaca la inspiratie. Asa ca luati, fiecare dintre voi, macar putin din Andra – pentru ca feelingul este unul pe care bate un reflector de scena mare. 🙂

Inainte sa decida ce vrea, s-a speriat

Pornesc de la aceasta prima intrebare si expresie – “in campul muncii” – ma voi referi la primul job din care am castigat ceva bani, iar acela s-a intamplat cand aveam cam 15 ani, in modelling. O sedinta foto. Apoi, m-am facut actor si castigurile au ramas cam la acelasi nivel. 🙂

Invatatoarea mea isi aminteste ca prima data cand i-am declarat ca vreau sa devin “artista” s-ar fi intamplat pe cand aveam opt ani. Astazi, la treizeci si trei – chiar astazi cand Simona a publicat story-ul – se pare ca am ramas cu aceeasi parere. Pe tot parcursul liceului de mate-info, mi-am impartit timpul liber intre sedinte foto si cursuri de actorie. Cumva, m-am lasat purtata de ceea simteam ca as putea face asta la infinit. Si asta nu avea legatura deloc cu informatica. 🙂 Abia in clasa a XII-a, am luat o decizie.

Imi amintesc perfect zbuciumul din noaptea in care am ales ce voi studia. Desi eram tare pasionata de actorie, cu cateva luni inainte de admitere, m-am speriat. Ca e prea tarziu ca sa ma mai poate pregati un profesor, special pentru asta, ca nu am niciun actor in familie, ca e imposibil sa intru la UNATC (Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica). Probabil ca ideea de a concura cu atat de multi posibili actori, m-a inghetat. Si am decis, din senin, sa dau la SNSPA, sectia Comunicare. Am incercat sa ma conving singura, ca este o solutie sigura si buna. Si am plecat la culcare.

Numai ca, uneori, nu de multe ori intr-o viata, cred ca sufletelor li se arata o cheie, iar ele aleg. Oare sa calatoreasca prin labirintul fantastic, catre lacatel sau nu? Pentru mine, intuitia este cel mai valoros instrument. Asadar, la fiecare rascruce majora, am ales sa o urmez pe ea. Inclusiv in acea noapte. Parca nu mai puteam sa respir. Simteam ca renunt la acel <ceva>, o bucatica din sufletul meu, care stralucea mai puternic. Ca ratez o esenta. Atunci am inteles. Si mi-am dat voie sa cad in gol, cand credinta a fost mai puternica decat frica. A fost singura facultate la care am dat admitere vreodata si am fost admisa, din prima. 🙂 UNATC – sectia Artele Spectacolului, Actorie.

Prima lectie emotionala de scena

Eu nu avut o gama variata de activitati, asa ca nu urmeaza o poveste palpitanta, despre cum am fost doctor, apoi avocat, apoi bucatar.  Poate doar pe scena. Singura mea meserie este cea pe care am ales-o ca profesie. Intr-adevar, viata de actor nu este una plictisitoare. Deloc. 🙂 A mai existat o singura arie, pe care am atins-o, destul de recent. Cea de instructor de Yoga. Si ea a iesit la lumina, tot din pasiune. Din dorinta de a descoperi si altfel oamenii. De a modifica ceva in ei, sub alta forma decat se intampla pe scena.

Ce am facut pentru meseria mea? Am lucrat inca din primul an de facultate, cand am luat castingul pentru un rol principal, la care participasera cateva sute de fete. Am fost fericita. Profesorii mei de actorie, domnul Doru Ana, doamna Andreea Vulpe si domnul Puiu Serban, au acceptat si am putut lipsi de la scoala, ca sa filmez acest serial. Desi a fost un proiect amplu, cu un buget mare, nu a ajuns pe micile ecrane, niciodata. Am filmat un sezon intreg, scenariul era bun, un serial de comedie, de calitate. Dar iata ca s-a intamplat o schimbare importanta in conducerea TVR, iar serialul s-a pierdut printre procese, intre casa de productie si televiziune. 

A fost prima lectie, pentru mine. Cam dura, pentru cei nouasprezece ani ai mei. Lectie pe care aveam sa o tot intalnesc, in aceasta meserie, in care limita dintre realitate si fantezie este mult prea fina si, din pacate, paseste si in afara scenei. Daca rememorez bine, cu cateva zile inainte de a lua castingul pentru acest serial, se mai intamplase ceva. Desi am fost anuntata ca am luat o proba pentru un serial, la Pro Tv, trei zile mai tarziu “intervenise cineva” si, cu scuzele de rigoare, puteam sa imi vad de treaba. Nu prea intelegeam eu ce se intampla. 

Asa ca am lucrurile ca atare. Au mai trecut niste ani, pana sa imi dau seama ca e o meserie plina de iluzii. O meserie care te impinge, adesea, si catre frustrare. Si normal ca vin si momentele mai dificile, etapele grele… Dar cred ca rabdarea a fost cea care m-a ajutat cel mai mult, de-a lungul timpului. Si atitudinea sincer pozitiva, pe care am avut-o dintotdeauna. Cand mi-e greu, imi indrept privirea catre ceva ce imi place sau ma motiveaza. Nu sunt omul care sa stea mult intr-o stare negativa. Fac orice,  sa fug de acolo. Si am incredere. Si credinta. 

Povestile o aleg la fiecare casting

Mi-am vazut de rolurile mele din facultate. In anul doi, am lucrat la trei lung-metraje. Unul pentru tv – “Un film Simplu”(Pro Tv), regia Tom Gatsoulis, unul pentru Canada – “The end”, regia Daniel Bucur si altul pentru Romania – “Dramakarma”, regia Valentin Andrei. Imediat dupa absolvirea facultatii, am avut-o pe fiica mea Sophie, iar anul urmator i l-am dedicat numai ei. 🙂

Astazi, activitatea mea principala se desfasoara pe scena. In teatru. Joc in noua spectacole, in cadrul Companiei de Teatru Cristi Toma si in afara ei. Sunt unul dintre membrii fondatori ai trupei, alaturi de colegii mei, Cristi Toma, Andrei Vasilescu si Mihai Capatina.  Recent, am lucrat la un lung-metraj si am fost personajul principal negativ feminin in aceasta co-productie Anglia-Franta, cu regia semnata de François Merquer si care se afla in post-productie.

Cand Sophie a implinit un an, iar eu, douazeci si trei, am luat o reclama pentru Ing Bank si cu acea ocazie, mi-am reluat activitatea. Am filmat mai multe reclame si un serial finantat de Romtelecom. S-a numit “Viata in 3” si a fost regizat de Valentin Hotea. 

Intr-o zi, pe nepregatite, la propunerea prietenei mele, Ana Calin, am nimerit la proba organizata pentru o emisiune TVR si am luat chiar eu castingul. Asadar, am ajuns sa lucrez in TVR, vechiul meu prieten, la emisiunea “Razushow”, realizata de Mihai Razus, alaturi de o echipa minunata.

O joaca si pe Maria. Da, Maria lui Ion. 🙂

Chiar in luna in care am incheiat colaborarea cu TVR, tot Ana Calin , ma invita sa particip la o repetitie a spectacolului pe care il pregatea, “D’ale Carnavalului”, in regia lui Cristi Toma. Am mers, fara nicio asteptare, stiind ca mai aveau doua saptamani pana la premiera. Si totusi, in timpul repetitiei, Cristi Toma ma roaga sa citesc pentru rolul Mitei Baston. Pana la urma, accept. Nu stiu daca interpretarea mea sau intuitia lui fantastica l-a determinat sa imi propuna acest rol. Dar iata ca, si in ziua de azi, opt ani mai tarziu, lucram impreuna, am format aceasta gasca, din actori deveniti cei mai buni prieteni si ne pregatim de spectacolul din 27 ianuarie. 🙂

O alta colaborare draga este cea pe care o am cu regizorul Jamil Hendi. Am lucrat impreuna la lung-metrajul thriller – horror “Vizitatorul”, scris si regizat de el, film care a castigat mai multe premii si a fost selectat in festivaluri din toata lumea. Ultimul proiect realizat cu Jamil este scurt-metrajul “Periuta de dinti”, o comedie neagra, in care joc alaturi de colegul meu de scena, Andrei Vasilescu. Suntem Ion si Maria. 🙂

Daca ar fi sa aleg ce-mi place cel mai mult, acestea ar fi repetitiile si sa scriu. Pana in acest moment al vietii, nu am gasit nimic mai interesant de simtit si observat decat relationarea dintre oameni. Este ceea ce ma preocupa cel mai mult. Si m-au incantat ultimii doi ani, in care am jucat mult in afara Bucurestiului, astfel ca ne-am bucurat de turnee frumoase, in care am fost foarte aproape de oameni.

Sa crezi in visul tau incat abia astepti sa te trezesti dimineata!”

Merg la culcare linistita, atunci cand ma simt vie si motivata. Cand imi place atat de mult proiectul la care lucrez, incat abia astept sa ma trezesc! Cand am filmari interesante sau cand repet pentru un spectacol proaspat. Si mai am si vise, da. “Acel” vis… Sincer, este sa ajung aproape de cat mai multi oameni. Si sa le inveselesc universul, prin emotii constructive si inspiratie. Asta imi hraneste si egoul, si sufletul. 🙂

Pentru asta, lucrez in fiecare zi, din dorinta de a deveni acel om care sa inspire si sa ofere. Cu ajutorul meseriei mele. Prin personajele pe care le joc, prin  felul in care imi arat vulnerabilitatile, pe scena si in afara ei. Chiar si prin ceea ce scriu si prin fotografiile pe care le gandesc pentru mediul online. Mai nou, am inceput un proiectel pentru Instagram, in care aleg cate un sentiment pentru fiecare saptamana. Si il studiez. Alaturi de Cristian Stoicescu, sotul meu, gandesc niste cadre pentru fotografiile pe care mi le face, in acest scop. Apoi, scriu. Idei, amintiri, pareri personale, in jurul sentimentului ales. #andrasfeelings se numeste. Si deja primesc reactii pozitive, la adresa lui. 🙂

Cel mai frumos mesaj pe care l-as lasa in povestea mea este despre candoare si empatie. Sa imi amintesc mie si sa va propun si voua, sa le scoatem in lume, mai des. Acolo se afla o esenta de fericire. Stiu sigur! ❤️

Pe Andra o gasiti pe Facebook aici! Pe Insta este aici! Si pe TikTok aici!

Leave a Comment.