Cu Alina impartasesc o prima iubire – presa! ♥️ Vorbind cu ea de cand ne stim, dar mai ales citind randurile ei despre presa mi-a uns sufletul fiecare cuvant. Ma regasesc atat de mult in dragostea pentru presa, pentru ca tot asa vorbesc si eu despre jobul pe care l-am iubit atat de mult. Oamenii mei stiu cat de tare ma inflacarez in cazul in care cineva spune ceva negativ despre presa, ma aprind si da, si reactionez. ?
Probabil ca asta este si motivul pentru care reusesc astazi sa fac PR, pentru ca respect atat de mult presa si jurnalistii!
Deci cred ca va puteti doar imagina cat de mult imi place sa ma vad cu Alina si sarbatorim asta de fiecare data, de parca undeva cumva sarbatorim impreuna iubirea pentru presa si nici n-am stiut asta pana acum. ?
Ce a fost si mai tare a fost ce mi-a mai scris cand mi-a trimis povestea ei: “M-ai facut chiar curioasa, astept sa vad ce o sa iasa, acum ii inteleg si eu pe oamenii carora le cer eu raspunsuri si ei nu stiu cum o sa le folosesc ?”
Mi-a placut cumva ca prin rugamintea mea de a fi si ea parte din #community a ajuta-o sa se puna in papucii celor pe care ii intervieveaza si a iesit o poveste scrisa de un jurnalist adevarat, asa ca nu pot decat sa va spun: Enjoy!
“Doamne, pe prima pagina!”
Pe sapte decembrie se fac fix patru ani de cand veneam pentru prima data in redacția Ziarul Financiar. Niciodata nu imi propusesem sa lucrez in jurnalismul cu multe cifre, calcule și grafice, dar niciodata nu ma gandisem sa fac altceva decat jurnalism. A fost asa, o dorinta pe care nu stiu de unde am prins-o din zbor si nu i-am mai dat drumul. N-am trecut, ca majoritatea copiilor, prin stadiile acelea in care să-mi doresc sa fiu salvator de vieti, artist pe scene faimoase sau om cu dreptatea in mana prin instante. Eu citeam casetele redactionale ale ziarelor si imi doream ca, vreodata in viata asta, numele meu sa se regaseasca in una. Si am ajuns la momentul acela. Intai a fost la Ziarul de Vrancea. Oricat de mic si de local ar fi el, bucuria mea era infinita cand mi-am vazut semnatura. Mai intai in paginile de interior, apoi… Doamne, apoi pe prima pagina! Eram abia in primul an de facultate. Si cand m-am obisnuit cu ideea, bariera a mai urcat un pic si semnatura mi-a ajuns in ZF. Primul articol – inventarul covrigariilor, al agentiilor de turism si al caselor de schimb valutar de pe Magheru. Le-am notat una cate una intr-o seara super mega ultra geroasa de decembrie, mergand intai pe o latura a bulevardului, apoi pe cealalta. Cand am ajuns acasa, nu mai puteam nici sa tin telefonul in mana de frig. Dar ma achitasem de o sarcina. Si de un deadline. Au mai urmat niste sute bune de atunci. And still counting.
Chiar si dupa Franta, a revenit tot la ea acasa – presa.
In 2016, la nici un an de când pasisem pragul ZF pentru prima data, i-am anuntat ca plec. Cu Erasmus. “Nu de tot, ci doar pentru cateva luni, apoi ma intorc”, le ziceam eu. “Sigur, sigur, stim noi mai bine”, imi ziceau unii si altii. Cred că multi n-au crezut ca o sa revin pana cand chiar nu m-au vazut inapoi. Nu credeau ca un om la 23 de ani ar putea da Franța pe Romania, dupa ce a stat cateva luni in Hexagon. Si totusi am facut-o. Nu pentru ca Franta nu m-ar fi adoptat calda si primitoare (inca mi-e dor de perioada aceea), ci pentru ca stiam ca ZF e cel mai aproape de ce imi doream eu sa fac la vremea aceea. Intre timp, a devenit exact ceea ce imi doresc.
Sa-mi fi spus cineva, acum cativa ani, ca voi scrie in presa economica despre constructii, i-as fi spus ca face glume simpatice. Azi, stiu cate ceva despre polistirenul expandat si cel extrudat, despre panourile sandwich (care, culmea, nu vin din gastronomie) si am aflat una-alta si despre ce deosebeste vata bazaltica de vata de sticla. Culmea e ca n-a durat mult pana cand toate astea au inceput sa-mi placa.
Bilantul premierelor din viata ei…
In paralel cu ZF, scriu cu drag si cu poftă in paginile si pe site-ul Dupa Afaceri Premium, unde povestesc despre parfumieri cu istorie, chef-i care dau savoare restaurantelor locale, design sub toate formele sale si, in principiu, tot ce se intampla in lumea de „dupa afaceri”.
Mai zic din cand in cand ca am cel mai cool job din lume, iar unii imi amintesc ca nu le-am incercat pe toate celalalte ca sa pot spune asta. Si totusi, de cate ori nu ni se intampla sa mancam o ciocolata, o prajitură, acea placere vinovata despre care sa spunem ca e cea mai buna din cate exista? Pentru ca e tot ce ne trebuie noua in momentul acela. Asa si cu presa. Acum si aici, e tot ce imi aduce bucurie. De ce?
In loc de raspuns, pot să fac un bilant scurt al celor patru ani pe care ii aniversez la ZF: primul zbor cu avionul, prima mea emisiune cu mine drept gazda, prima conferinta moderata, prima gala traita pe scena, primul proiect editorial facut de mine cap-coadă, (primul) interviu cu Nadia (dada, acea Nadia!). Toate au fost premiere. Si tineti minte ca am precizat ca e un bilant scurt. Unde sa mai pun si cele 17 tari vizitate (ma pregatesc pentru numarul 18)?
Visul indeplinit de cand esti mic tine balanta bucuriilor si recunostinta la cote mari
Asta nu e o oda dedicata nimănui, oricat de abundent ar fi entuziasmul meu cateodata. Si nu-s de colo nici deadline-urile care ma tin ca pe ghimpi, responsabilitatea cuvintelor puse pe hartie, stresul (in doze mari si chiar supermari uneori). Dar ce conteaza e ca, daca le tin in ambele maini – bucuriile in una si motivele de stres in alta – mai greu atarna bucuriile. Si imi dau seama cateodata ca m-am obisnuit sa iau asta de-a gata si ca pe un dar implicit, cand de fapt sunt atatia oameni pentru care jobul nu-i o fericire. Sau cel putin, nu una asa de mare.
Am vrut si am ales sa intru in presa pentru ca imi place sa scriu despre ceilalti mai mult decat despre mine. In definitiv, mi se pare ca despre asta e presa. Asa ca inchei, am scris deja mai multe decat as fi putut crede. Restul se mai citeste si printre randuri.
P. S: Scriind, mi-am adus aminte de ceva ce am citit pe Facebook mai demult si care mi-a placut asa tare, ca am salvat in telefon. In engleza suna asa: Remember the days you prayed for the things you have now! (Adu-ti aminte de zilele in care te rugai pentru ceea ce ai ajuns sa ai acum!) Si cand ma supara ceva, imi aduc din nou aminte de mine cascand ochii la casetele redactionale. Apoi ma scutur de toate si imi dau seama unde ma aflu. Si e bine aici!
Cata pasiune sa aiba o singura poveste in ea?!!! ? Alina te face, prin story-ul ei, sa-ti recalibrezi putin viziunea, sa fii recunoscator pentru ce ai (lucru pe care il uitam uneori sau mai des, din pacate), dar mai ales sa-ti petreci viata intr-o adevarata pasiune si iubire pentru ceea ce faci! Alina, esti un real exemplu pentru marile vorbe ale mai marilor oameni de business, care la unison ne spun: Fa ceea ce-ti place si nu vei munci nicio zi din viata ta! ♥️
