O multitudine de profesii intr-una singura, semnata de Victor Stănilă.

Pe Victor il stiu de cand eram amandoi in presa, asa de de mult ca nici nu mai zic anul. 😀 Eu abia intrasem in presa si inca nu intelegeam ce se intampla cu mine sau in jurul meu. El era atunci unul dintre magnificii departamentului de Burse al ziarului Business Standard, acolo unde am fost colegi. Burse care mie mi se pareau a fi ceva similar cu una dintre bucatile fizicii cuantice, iar Victor vorbea si scria despre asta de parca scria despre painea noastra cea de toate zilele. 

Uneori, aveam impresia ca „asta micu’” e peste tot, acu’ era in stanga, acu era in dreapta, fasnet si determinat in tot ce facea. Sigur, ziarul nu a trait prea mult si, usor-usor, am ramas cu totii doar fosti colegi, insa mare (si nu prea) mi-a fost mirarea sa aud ani mai tarziu ca Victor este acum avocat! 

Si sa ne intelegem, nu e vreun pustan, e om serios, insurat (cu una dintre colegele de la Cotidianul – ziar cu care imparteam open space-ul imensei redactii de atunci), cu doi copii, asa ca si mai tare am admirat faptul ca si-a urmat visul si-a schimbat macazul in asa fel! Jos palaria, si nu doar pentru determinare – ca se pare ca o are in sange, dar si pentru felul in care contribuie catre comunitate cu mai noua lui meserie!  Si cum fiecare om are o poveste care te inspira, haideti sa-i vedem impreuna povestea lui Victor, unde eu am intrebat si el a raspuns. 

Prima dorinta nu se uita

I: De cand esti in campul muncii? – ca sa spuneam asa. 😁

Care e primul job care se pune? In adolescenta, cand, in vacanta de vara, vindeam pepeni ca sa am bani de tigari si sa scot fetele la discoteca? Cand am terminat liceul si m-am dus perceptor la stat? In facultate cand am lucrat la ProTV? Sau la master in Portugalia cand am impachetat parfumuri la Sephora? Daca luam reper anul cand am avut pentru prima data carte de munca, atunci in campul muncii am intrat in 2005, cand, intors in tara, m-am angajat analist la un IFN. 

I: Ce ai studiat? 📔

Dupa ce am terminat liceul si am picat la facultate, de teama sa nu fac armata, m-am inscris la o postliceala de functionar bancar. Un an mai tarziu am intrat la ASE, la Facultatea de Management, specializare Administratie Publica. Apoi, am aprofundat studiile in domeniul finantelor la Facultatea de Economie a Universitatii din Porto. Cand m-am plictisit de ceea ce faceam, am revenit la prima dorinta: Dreptul, pe care l-am si studiat la Universitatea Bucuresti. 

I: Ce arii/domenii/functii ai acoperit pana acum si ce ai facut pentru ele? 🖇

Am acoperit cam tot ce imi doream cand eram mic. Am visat pe rand sa ma fac actor, avocat, jurnalist si bancher 😊

Asadar, am lucrat intr-un IFN (deci aproape bancher 🙃), de acolo am fugit in presa sa scriu despre piata de capital, un domeniu care m-a fascinat de la primul contact cu el si de care am ramas conectat pana in prezent, indiferent de functia pe care am ocupat-o. Am fost purtator de cuvant la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, apoi PR manager si ulterior compliance manager in cadrul Tradeville. In prezent, sunt avocat ancorat in legislatia pietei de capital, domeniu de care ma simt la fel de atasat, dar pe care il impart acum cu multe alte zone corporate extrem de provocatoare. Fac chiar si penal 😊

Dintre toate lipseste actoria, dar cine stie?!? Cate vieti are un om? 🤨

Profesiile care l-au facut sa se simta liber

I: Ce faci acum? 🙃

Avocatura cu varf si indesat si iubesc maxim ce fac! Fructific experienta anterioara. Cea de jurnalist ma ajuta pentru a formula intrebarile astfel incat sa pot obtine raspunsul dorit, iar cea de PR imi e utila in a spunea povestea prin ochii si in interesul celui pe care il reprezint. 

Concret? Se pare ca cele mai multe litigii de care m-am ocupat au fost in dreptul penal, cu toate ca am mizat ca domeniul principal va fi piata de capital. Aceasta nu inseamna ca am renuntat la zona corporate, unde am avut cateva proiecte importante pe subiecte sensibile precum spalarea banilor, reglementarea criptomonedelor ori MIFID II sau, recent, in domeniul muncii ca raspuns la provocarile pandemiei.

I: Ce-ti place cel mai mult la ce faci acum? 😍

Nu ma plictisesc. Simt ca in fiecare zi invat ceva nou: fie din carti, fie din experientele altora. Analizand la rece, cele mai mari satisfactii le-am avut ca jurnalist si avocat pentru ca in fiecare zi ai parte de povesti si oameni noi. Bucuria de a avea cea mai buna solutie pentru client este comparabila cu a da primul stirea. Sunt doua profesii care m-au facut sa ma simt liber.

I: Cum ai decis sa fii aici si cum ai facut asta? 🤔

Intr-un moment de dezamagire, am facut o autoanaliza, la rece.Am revazut tot traseul profesional de pana atunci, incercand sa evaluez cumva din exterior unde sunt versus unde mi-as fi dorit sa fiu. Asa am ajuns la concluzia ca singura solutie pentru mine insumi, pentru sanatatea mea fizica si emotionala, pentru insasi calitatea vietii este reprofilarea. Si atunci am decis sa fac ce-am vrut de la inceput: avocatura. 

„Am avut curaj!” 

Dar pentru asta a trebuit sa incep de la zero. Din nou! Desi puteam intra fara examen, am dat la Drept si am intrat. Au urmat patru ani foarte grei pentru mine: serviciu, familie si facultate. Dar cu toate acestea, rezultatele nu au intarziat sa apara: fiecare an l-am terminat cu medii peste noua si am intrat in Barou din prima incercare. Toate acestea nu le-as fi reusit fara sprijinul sotiei si fara o motivatie forte: dorinta ca urmatorii ani sa fac ce-mi place. 

O vreme, dupa ce am devenit avocat cu acte in regula, a fost si mai ciudat. Eram in pozitia ingrata a unui „tanar” la inceputul si apogeul carierei in acelasi timp. Este foarte greu dupa ce intri in profesie, pentru ca cei mai multi angajatori cauta tineri la inceput de drum, iar pe mine ma calificau la seniori doar primele cifre din CNP Asa ca de la inceput a trebuit sa imi privesc activitatea prin ochii unui antreprenor si sa ma autogestionez. Dificultatile le-am depasit cu ajutorul unor prieteni. Privind in urma, pot spune ca am avut curaj, pentru ca nu-ti mai vine sa-ti asumi riscuri ca la 20 de ani, cand nu ai griji si rate.

In prezent, am propriul cabinet si deja ma gandesc care ar fi urmatorul nivel. Asta deoarece cred ca avocatul viitorului trebuie sa fie un antreprenor specializat, gata sa se adapteze la evolutia tehnologiei si sa imbratiseze o cultura bazata pe echilibrul munca-viata privata. 

Tine-te de planurile tale de culoare roz

I: Ce-ti ofera cel mai mult satisfactia aia cu care-ti place sa mergi la culcare? ❣

Mama avea o vorba: cel mai important e sa poti pune capul pe perna linistit. Eu as traduce asta in a te simti impacat cu tine. Ai vazut ca atunci cand te macina ceva nu ai somn? 😉

I:Care este visul tau? Acel vis, da. 🤩

Sa-mi vad copiii mari si sanatosi si sa imi scot nepotii la plimbare in parc. ❣ Hmmm… acel vis? Vreau cat mai multe luni de miere: sa putem calatori cat mai mult, sa vedem cat mai multe locuri. 

In rest, vorbim de dorinte, iar in plan profesional, sper sa ajung la acel nivel la care sa pot lupta doar pentru cauze sociale, pentru ca cel mai impresionant in activitatea de pana acum a fost cand, colaborand cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), am cunoscut oameni care chiar au nevoie de cineva sa ii apere. Sper ca intr-o zi echitatea sociala sa nu fie doar un deziderat si sa vedem ca cei mai putini favorizati de soarta – fie ca vorbim de persoanele cu dizabilitati, fie ca vorbim de copiii abandonati – sunt respectati si integrati in societate. Acesta este de fapt „de ce-ul” meu, cel descris de Simon Sinek.

I: Ce faci pentru asta? 🥰

Cred in planurile mele, iar atunci cand am indoieli ma confrunt cu propriile prejudecati, cu propriii demoni, sa imi regasesc propriul eu. Important e sa ma simt bine cu mine, iar pentru asta ma feresc de energiile negative. 

Incerc pe cat posibil sa am un plan si sa ma tin de el. Pana acum mi-a reusit. 

I: Cum depasesti etapele/situatiile grele? Ce faci cu ele? 🤨

De fel sunt coleric si reactionez instant. Prietenii stiu ca atunci cand ceva ma deranjeaza, spun franc. Daca nu ti-am spus inseamna ca nu te-am considerat un apropriat. Diplomatia din PR e pentru lumea cea mare. 

M-am educat ca atunci cand ma enervez sa respir adanc, sa numar cat mai mult in gand si sa reactionez abia dupa ce m-am calmat. Nu intotdeauna imi iese, dar este un exercitiu foarte bun. Alteori, numar atat de mult incat nu mai e nevoie sa am vreo replica pentru a ma racori. Ghinionul interlocutorului 😉

Un bonus este ca viata m-a invatat sa arhivez greselile si necazurile intr-un sertar cu lacat si sa merg mai departe. Altfel, ar insemna sa ma umplu de frustrari si sa le vars pe cei din jurul meu, ceea ce nu ar fi corect. 

In plus, am decis sa pastrez langa mine doar oameni cu o aura pozitiva. 

I: Cel mai frumos mesaj pe care l-ai lasa in povestea ta despre tine este….? ❤️

Unii spun ca viata e gri cu picatele roz. Eu cred ca viata-i roz cu picatele gri ce, doar prin puterea noastra, pot fi desaturate prin aditia de rosu si alb. 

Leave a Comment.